INFIRMIADA LUI MARIN IFRIM
sau trei ipostaze ale turnătorului, gen Infirmică
Născut în Limpeziş (Buzău), la 11 mai 1940, în Câm-pia Română, ca fiu unic a doi sfinţi părinţi de ambră şi de ritual, Gheorghe Istrate va deveni poetul unui ritual generic, şi-al unei poezii disjuncte: pe de o parte setosul de absolut, pe de altă parte blândul nostalgic al matricei. Chiar de la început s-a definit, sărind etapele, trecând de faza infructuoaselor ex-plorări, de obicei, de subtext, şi deci sterile.
El a decis că este! Formula şi definiţia sa, lipsite, cum spunea şi Şt. Aug. Doinaş, de orice ostentaţie, dă ”clasicismului” o normă nouă, apodictică, iar mo-dernităţii o frază ceremonioasă şi elegantă, cu rafi-nate virtuozităţi muzicale. Manierismul lui Gheorghe Istrate, cu acribie întocmit, între ritualuri şi rune, citeşte de-a dreptul pe pietrele destinului, semne ab-
semne abstracte, adesea rune, în timp ce oficierile ceremonioase, ritualurile, le dau înţeles nou în lecţiuni ascunse celor neiniţiaţi. Textele devin, astfel, încrustaţii sacre, bogăţia lor secretă solicitând arheologi calificaţi ,de sentimente, dar şi sentimentali de rând, în fond, fanii pedeştri, cârdurile indistincte de admiratori, după cum vine vremea şi după cum trece moda. Chiar de aceea poetul s-a exclus şi trecerii şi modelor.
Un nume ÎnScris pe Runele
Sufletului
Ion Nicolescu: o figură insolită
a poeziei buzoiene
De vreo zece ani încoace, puține lucruri se mai ştiu despre poetul Ion Nicolescu. Pornit din matricea rodnică a cenaclului "Al. Sahia" al regretabilului Gh. Ceauşu (mult după promoţia Ion Gheorghe, Ion Băieşu, mai apoi Mircea Ichim, Nicolae Cabel, A. I. Zăinescu ş.a.), Ion Nicolescu, student la Facultatea de Filozofie din Bucureşti - (şi cu un doctorat ulterior în Polonia), a năvălit pur şi simplu în arena poetică a cenaclurilor capitalei, de pe vremea anilor 65-70, cu o lirică insolită, mai mult mimând ori distrugând armoniile acesteia, altercând negaţia cu paradoxul, satira cu non-sensul, metaforismul cu bufoneria. Mi-amintesc de o cronică favorabilă semnată de Al. Piru, admirabilul meu profesor de la Filozofie, care, mai târziu, la ceasurile nopţii îmbăiate în vin şi cafele, îmi spunea convins:
"Dom'le, de nebuni ca ăştia avem mare nevoie în aceste vremuri: ei spun deschis ceea ce noi înecăm în pahar”.
EDITORIAL
Vasile Voiculescu s-a născut, potrivit mărturiilor celor din familie, în noaptea de 12 spre 13 octombrie 1884, în familia lui Costache şi Sultana Voicu, din Pârscov, Buzău. Numele de Voiculescu îl va căpăta din primele foi matricole şcolare. Urmează şcoala din comuna Pleşcoi şi liceele "BP Haşdeu" din Buzău şi "Gheorghe Lazăr" din Bucureşti. După un an de studiu la Facultatea de Litere şi Filosofie, urmează cursurile Facultăţii de Medicină, pe care le va termina în 1909, susţinându-şi teza de licenţă, în anul următor, în chirurgie. Îşi va continua specializarea în Medicină internă şi Epidemiologie.
Încă din Gimnaziu "devorează" literatura română, apoi, în liceu, cărţile în limba franceză şi arta poetică a lui Eminescu. Descoperă Psihologia şi Morala, citind din Schopenhauer şi Upanişade, apoi orice este legat de spiritualitate, după cum mărturisea în 1935: "Din anii întâi de litere, psihofizica şi psihopatologia, dincolo de Sergio, Wundt şi Hofding, m-au dus la medicină, pe urmele lui Vaschide, ale lui Pierre Janet şi ale lui Wiliam James, cu experienţa lui religioasă. Am alergat la tot ceea ce atunci ispitea o minte înţărcată de credinţă şi hrănită ştiinţificeşte: materialism, pozitivism, evoluţionism, Littré, Claude Bernard, Aug. Comte, Darwin, Spencer. La începutul lumii, ziceam cu ei, va fi fost Dumnezeu, aşa cum la începutul pomului a fost sămânţa. Dar cine mai caută sâmburele în haosul teluric din care a răsărit tulpina?
Citește mai departe
Citește mai departe
Materialele publicate nu reprezintă politica revistei. Nici măcar opiniile ei. Revista nu are o politică şi nici opinii. Opinii au redactorii. Ei sunt cei ce, pornind de la un eveniment, carte, întâmplare, situaţie, caracter chiar vorbă împărtăşesc cititorilor opiniile personale legate de acestea. Astfel, autorii răspund în mod direct de conţinutul acestora.
Închisorile lui Vasile Voiculescu
Citește mai departe
Câteva bune decenii, casa admirabililor soţi Marieta şi Bucur Chiriac a fost un re-flector în inima Capitalei, i-radiind volutele artelor plas-tice adevărate. Colecţia lor, impresionantă ca volum şi valoare, strânsă de-a lungul unei vieţi întregi, continuă strădanii binecunoscute în sanctuarul artistic al bătrâ-nului Bucureşti. Sunt emble-matice colecţiile clasice ale unor mari adoratori şi do-natori ai artelor unele de-venite deja muzee precum: Zambaccian, Elena şi dr. I. Dona, Cecilia şi Frederic Storck, Ion Minulescu şi Karadjea, Cornel Medrea, G. Oprescu, M. Weinberg, Gh. Tattarescu, I. Iser, ing. dr. D. Minovici, Simu, Dan Nasta, Theodor Aman, prof. dr. N. Minovici ş.a.
Astfel de reflexe magnetice au existat şi în oraşele de provincie, stopând atâta cât s-a mai putut dispersia o-biectelor de artă peste fruntariile ţării: în fapt, un patrimoniu, o zestre a viito-rului însuşi. O dată pe an, la aniversarea distinsului om de cultură, un mare diplo-mat şi ambasador al spiri-tualităţii româneşti în câteva capitale europene, Bucur Chiriac, erau invitaţi între simezele casei sale de pe strada Povernei nr. 15-17 (nu departe de fostul atelier de extază şi sacrificiu al sculptorului George Apos-tu), nume prestigioase ale intelectualităţii bucureştene, dar şi din ţară (scriitori, plasticieni, critici profesio-nişti, actori, compozitori, regizori, editori, jurnalişti etc.), la un colocviu pe viu despre artă, agrementat de bunătăţile gastronomice ale minunaţilor amfitrioni, totul de un rafinament desăvârşit. După mai mulţi ani de strădanii, aflăm că, după criminala demolare din Po-vernei şi evacuarea forţată a patronilor marii colecţii, oraşul Buzău şi-a oferit spa-ţiile sale pentru o aşezare definitivă şi testamentară a acestui tezaur. Gestul este impresionant ca, în sfera locală în care se află câteva din lucrările genialului C. Brâncuşi, să fie adăpostită şi această operă de o viaţă, sub protecţia soţilor Marieta şi Bucur Chiriac.
Reîntors acasă, în sânul marii familii buzoiene, fiul (ne)risipitor, poetul, proza-torul, memorialistul şi di-plomatul cultural Bucur Chiriac deschide în urbea sa natală un centru de referinţă alături de alte focare de incitaţie culturală perenă. Astfel, prietenul de o viaţă al lui Marin Sorescu (dar şi al nostru, al buzo-ienilor neînstrăinaţi), Bucur Chiriac ne va chema, sunt sigur, măcar o dată pe an, la aniversară, să prelungim, în timp, acelaşi festin ar-tistic de contemplare, de protecţie şi evaluare, dintr-o generaţie în alta, a acestui cuibar de aur de valoare naţională un panopticum e-levat, cum definea un alt mare buzoian al nostru Ion Caraion misterele cristaliza-te ale artei.
În colecţia care ocupa tot parterul, saloanele, holurile, cămările, chiar şi bucătăria fostei case, memorialul fe-ricirii mele a admirat şi a reţinut semnăturile lui Dan Hatmanu, Octav Grigorescu, Alin Gheorghiu, Ion Pacea, Sabin Bălaşa, Ion Grigore, Marin Gherasim, Ion Mărgi-nean, Grigore Vasile, Elena Uţă-Chelaru, Elene Eleuthe-riade, Marcel Chirnoagă, Margareta Sterian, dar şi patru unicate în lemn de Ioan Stan Pătraş, tronuri genealogice, precum şi un inestimabil evantai de i-coane pe sticlă, o espla-nadă de artă populară mic mobilier, căuce, ceramica, ancadramente textile din diverse zone de referinţă. Subscriu aici un omagiu înalt autorităţilor buzoiene, din mâna cărora, inspirată, s-a apăsat sigiliul de paternitate şi perenitate al acestui altar de daruri şi haruri, care reînnobilează prestigiul unui oraş de o mare vocaţie artistică.
GHEORGHE ISTRATE
Fiii nerisipitori
ai unei valoroase
colecții de artă
Critica literară
Poezia între viață
și
teatru
Despre poezia lui Mihai M. Macovei se scrie cu greu din teama de a nu deranja rostuirea elegantă a cuvin-telor. Poetul îşi constru-ieşte un spaţiu liric inedit, la el versurile par contor-sionate şi fluenţa obiş-nuită a unor sintagme po-etice este minată constant şi irevocabil. Discursul poetic are o siguranţă şi o acurateţe specifică. Pre-domină un gen special de maxime stilizate, care evi-denţiază travaliul poetic al lui Mihai M. Macovei, evidenţiat, de altfel, şi de volumele anterioare...
Citește mai departe
Proză
Întoarcere spre mine însumi
Amintiri... amintiri.. Am trăit o minune salvatoare şi-n altă împrejurare din perioada botezului meu ca salariat la ziar. Porni-sem tot aşa, "cu elan tineresc", pe teren, în raionul Berceni; la Vintilă Vodă. Nu mai ştiu despre ce subiect cultural trebui-a să scriu. Autobuzul (RATA) mă lăsase la ve-nire chiar în centrul loca-lităţii, unde se ajunge trecând prin albia unui pârâu, aproape fără apă în momentul respectiv. Treburile documentării au tras de timp de m-au făcut să întârzii până către seară. Între timp, a venit o ploaie atât de pu-ternică încât albia pârâ-ului s-a umflat cum nu mai fusese de mult. Maşi-nile trebuiau să rămână pe malul celălalt. Aşa s-a întâmplat şi cu autobuzul nostru de Buzău. Ca să nu pierd ultima cursă, ce puteam să fac?
Citește mai departe
Un canal de televiziune tocmai bun de urmărit într-un mediu poluat cu reality shows şi soap-operas este National Geografic. Subiecte va-riate, documentare bine făcute, teme interesan-te, acest post a fost una din primele mele ale-geri. Am urmărit, oda-tă, din întâmplare, re-cunosc, căci titlul nu-mi spunea mare lucru, documentarul intitulat “Geography of Crime / Punishment”. Era abor-dată problema crimei în relaţie cu pedeapsa a-plicată şi care este va-loarea socială a acestei pedepse. Pentru un contrast dramatic, era făcută o paralelă între sistemul american şi cel suedez două mo-dele care se bazează pe abordări complet diferi-te în ceea ce priveşte tratarea infractorilor. Într-o închisoare din Texas ne este arătat un condamnat la moarte care în două zile urma să fie omorât cu injecţie letală pentru crima de a fi atacat o femeie pe care a torturat-o după care a ars-o. În Suedia, un infractor care sub influenţa drogurilor a-saltase o persoană şi o agresase trăia într-o ...
Eseu
”Bananierii”
și
”cocotierii”
Citește mai departe
Citește mai departe
2. Calomniatorul ca pamfletar
Omul vidanjă a devenit personajul central al zilelor noastre. Mândru că partidul i-a încredinţat o misiune importantă, personajul evocat se străduieşte din răsputeri să răspundă înaltelor deziderate contemporane. Cartea sa de căpătâi este “Lista neagră”. Pentru el, indiferent de mersul istoriei, contează fiecare rubrică de pe această carte. Misiunea sa de bază constă în capacitatea creatoare de a te umple de rahat. Cine intră în raza sa de acţiune? Evident, cei care nu cred în ceea ce crede el. Adică, în nimic! Infirmică lucrează metodic şi eficient. În materie de rahat, este recunoscut pentru excesul de zel de care dă dovadă tot timpul. După cum zice dumnealui, datoria înainte de toate....
Trăim cu iluzia că întâmplările culturale grandioase au loc doar în Bucureşti şi, hai, în cele trei-patru oraşe mai acătării... Fals, complet fals. Evenimente culturale decisive, capabile să-şi lase amprenta măreţiei asupra oamenilor, se petrec unde nici nu te aştepţi.
De pildă, la Buzău. Anunţat cu surle şi trâmbiţe încă din 13 ianuarie a.c., de publicaţia ”Opinia”, un eveniment de răsunet s-a derulat pe data de 15, la Casa de Cultură a Sindicatelor (ah, ce frumos sună această denumire: Casa de Cultură a Sindicatelor... Administratoare ale biletelor la băi pentru tămăduirea reumatismelor, responsabile cu distribuirea echitabilă a darurilor de Crăciun, cu mobilizările la mitinguri şi cu protestele, tot ele, sindicatele, duc greul societăţii româneşti... Iată că nici cultura nu mai înseamnă nimic fără ele...). Titlul-şoc - Eminescu, între poetul naţional şi «scheletul de care trebuie să ne descotorosim»” - îşi propunea, fireşte, să atragă miile de buzoieni însetaţi de cultură.
EMINESCU LA BUZĂU
Citește mai departe